a un mundo que perece...

MUZICA

Seminar despre Muzica

Moderators: Reality ChecknouneimFabianoo

Seminar despre Muzica

[ #40708 ] Postby edwards on Sun Mar 18, 2007 8:53 pm

Seminar despre Muzică – de Lucian Cristescu

1. Opinia populară este că muzica este neutră în sine şi n-are nici o semnificaţie spirituală; că subiectul (ascultătorul) este cel care atribuie o conotaţie pozitivă sau negativă, în funcţie de cultura, temperamentul sau starea de spirit a momentului. Muzica deci ar fi un decor artistic, fără conţinut moral sau spiritual.

—————————————

2. Cercetările riguros ştiinţifice din ultimii 30 de ani, au scos la iveală un lucru ştiut din vremuri străvechi.

Plato, în Legile, scria: „În nebunia lor, oamenii se amăgesc crezând că nu poate exista muzică bună sau rea, ci că muzica ar trebui apreciată drept buna sau rea prin plăcerea pe care o dă”.

Iar Aristotel, în Politica, (1339a, b): “Mai mult decât plăcerile obişnuite, muzica are o oarecare influenţă asupra caracterului şi a sufletului. Oamenii sunt afectaţi de ea: ritmul şi melodia induc mânie sau bunătate, curaj şi echilibru, sau calităţi contrare acestora, precum şi alte trăsături de caracter. E dovedit că muzica are putere de a transforma caracterul, că există melodii şi ritmuri care ar trebui premise.”

Muzica, fiind o realitate fizică (ramura fizicii care se ocupă de sunete se cheamă „acustica”); şi întrucât noi, fiinţele vii suntem tot structuri fizice, cu o spiritualitate dependentă de realitatea noastră fizică, muzica are în mod nemijlocit un efect fizic asupra naturii noastre, inducând stări psihice determinate.

—————————————————

Pentru a înlătura elementul subiectiv din experienţe, savanţii au recurs la lumea vie lipsită de conştiinţă.

♦ Într-un articol din „The Denver Post”, Colorado, (citat de David Tame, The Secret Power of Music, p. 142 – 144), se publică rezultatele unor experienţe ştiinţifice pe plante de cultură (dovlecei, fasole, porumb, filodendron, petunii, coleus…). Timp de 4 săptămâni, ele au supuse tratamentului a 3 categorii diferite de muzică: (1) muzică rock (Led Zeppelin şi Vanilla Fudge); (2) muzica atonală (modernă); (3) muzica clasică.

Rezultatele:

(1)Plantele supuse rockului au început prin a se depărta de sursa de muzică; au crescut aberant şi au refuzat să înflorească. După trei săptămâni au început să moară. La 4 săptămâni erau toate uscate.

(2)Cele expuse muzicii atonale moderne s-au depărtat la 15 grade faţă de amplificator, iar rădăcinile lor s-au dezvoltat doar pe jumătate.

(3)Plantele expuse muzicii clasice au crescut cu 5 cm mai înalt decât grupul de control (fără muzică) şi erau înclinate spre amplificator.

♦ Dr. T.C. Singh, şeful departamentului botanic al Universităţii Annamalia, India, a demonstrat că anumite stiluri muzicale dublează atât ritmul de creştere a plantelor, cât şi dimensiunile lor; iar seminţele plantelor expuse acestei muzici păstrează achiziţiile genetice. (Citat în Allan Bloom, The Closing of the American Mind, pag. 141-145).

♦ Jurnalul „New Scientist” din 23 October 2002 (după Animal Welfare, vol 11, p 385) descrie efectele muzicii asupra câinilor. Aceştia sunt relaxaţi şi au comportament pozitiv atunci când ascultă muzica clasică. Rock-ul Heavy Metal îi înfurie şi le determină un comportament agresiv. Cel mai puţin au lătrat la muzica lui Bach.”

♦ Jurnalul “The Virginia Pilot” pubică cercetările tânărul de 16 ani, David Merrell, care, asistat de câţiva profesori de la Nansemond River High School, a efectuat un set complet de experienţe privind efectul muzicii asupra şoarecilor de laborator. (Experimentul i-a atras 6 premii şi distincţii din cele mai prestigioase (de la Virginia State Science and Engineering Fair and the Tidewater Science Fair; de la Northern Virginia Community College’s Veterinary Technology Award; Newport News Art Commission, The Science and Humanitarian Symposium al James Madison University, din partea lui Navy şi CIA).

72 de cobai masculi standard din aceeaşi tulpină ? (suşă) genetică, în vârstă de 4-6 săptămâni, urmau să străbată şi să înveţe traseul unui labirint, pe care aveau să-l repete de 3 ori pe săptămână, timp de 3 săptămâni.

Iniţial, toţi şoarecii au parcurs labirintul în aprox. 10 minute. După care, au fost divizaţi în trei grupe şi au fost supuşi la trei tratamente muzicale diferite. Primul grup a fost supus timp de 10 ore pe zi, pentru 3 săptămâni consecutive, la Hard Rock. Al doilea grup a fost tratat cu muzică de Mozart. Al treilea grup, de control, a fost ţinut în linişte, fără muzică.

La capătul celor 3 săptămâni de test, rezultatele au fost următoarele:

1. grupul de control (fără muzică) a reuşit să înveţe labirintul şi să-l parcurgă în 5 minute (faţă de timpul iniţial – 10’);

2. grupul-Mozart a reuşit să-l traverseze în numai 1,5 minute (cu o economie de 8,5 minute);

3. grupul-Hard Rock s-a manifestat ameţit şi confuz, necesitând …30 minute (triplu faţă de cel iniţial!). Şoriceii îşi pierduseră reflexul de a mirosi aerul în căutarea urmelor de dinainte, de parcă rock-ul le-a prostit simţurile.

În timpul celor 3 săptămâni, cât a durat experienţa, David a trebuit să ţină cobaii expuşi rock-ului în borcane separate, după ce ratase o încercare anterioară când cobaii de Hard Rock au fost ţinuţi laolaltă. „A trebuit să-mi abandonez experimentul pentru că şoarecii-rock s-au omorât reciproc, până la ultimul.”

♦ Dr. Earl W. Flosdorf şi dr. Leslie A. Chambers, dovedesc printr-o serie de experimente repetate că sunetele stridente şi tari coagulează proteinele. Un adolescent a verificat experimentul, aşezând ouă crude la baza scenei în timpul unui concert Rock. La jumătatea concertului, ouăle erau tari, ca fierte” (citat de Bob Larson, The Day Music Died, p.116).

———————————————-

♦ Dr. Thomas Verny, în The Secret Life of the Unborn Child, dovedeşte că foetuşii, încă din primele stadii ale dezvoltării, preferă Mozart şi Vivaldi altor compozitori: pulsul inimii acestora se stabilizează iar agitaţia picioarelor scade la muzica lor. Dimpotrivă, când mama ascultă rock, fătul dă din picioare violent.

♦ Cercetătorii de la Clinica Universităţii California din Los Angeles (UCLA) au demonstrat că copii născuţi prematur iau mai repede în greutate şi folosesc mai eficient oxigenul, atunci când ascultă muzică clasică liniştită. (J. Kaminski şi W. Hall, în „The effect of soothing music on neonatal behavioral states in the hospital newborn nursery”, 1996 – apărut în Neonatal Network, 15:45-54)

♦ Dr. Jayne Standley de la Florida State University, a realizat un dispozitiv care produce muzică de leagăn, şi care este declanşat prin supt. Experimentele sale au arătat că cei născuţi prematur, cu deficienţe de supt, au învăţat să sugă în foarte scurt timp cu scopul a obţine muzica de leagăn.

♦ Begley, Sharon. Music on the Mind. Newsweek, 07-24-2000, pp 50.
”Nou născuţii discern muzica. Când ambientul este umplut cu acorduri consonante şi intervale perfecte, aceştia râd. Iar când se fac auzite disonanţele şi intervalele micşorate/mărite, aceştia reacţionează dureros”.

♦ „Pruncii la numai 4 luni preferă intervale majore şi minore (de terţe suprapuse) decât intervale disonante (secunde, septime)”.(Robert Lee Hotz, în Times, 13 decembrie 2002)

♦ Revista Times, din 13 decembrie 2002, dezvăluie că la muzicieni, anumite arii ale cortexului sunt până la 5% mai mari faţă de cei fără instruire muzicală; că Corpus Callosum (puntea neurală care leagă emisferele cerebrale) este cu 15% mai mare la cei cu o educaţie muzicală din copilărie, şi că corextul auditiv al unui muzician profesionist conţine 130% mai multă materie cenuşie decât a unui ne-muzician”. (Robert Lee Hotz). La aceasta, jurnalul The Guardian, din 12 septembrie 2003 adaugă vestea că îmbătrânirea creierului este atenuată la muzicieni decât la nemuzicieni. (Tim Radford).

————————————————

♦ După Iulius Portnoy (în Music in the Life of Man, 1963), muzica nu numai că modifică metabolismul, tonusul muscular, presiunea sangvină, digestia, secreţiile interne şi respiraţia, ci e în stare să producă toate aceste schimbări mai eficient decât orice alt stimulent.

♦ Prof. Tore Sognefest, a experimentat efectul ritmului asupra pulsului la adolescenţii de la Liceul AZS din Bergen, Norvegia. „Când elevii ascultau rock, pulsul creştea cu 10 bătăi pe minut faţă de rata normală. Iar când au ascultat Aria de Bach, pulsul a scăzut cu 5 bătăi pe minut sub rata normală.” La aceleaşi rezultate au ajuns şi cercetători de la universitatea Temple, Pennsylvania. (Don Campbell, în „The Mozart Effect”).

♦ Reader’s Digest, în articolul semnat de David Mazie, “Music’s Surprising Power to Heal,” (nr. 8 din 1992), arată că muzica stimulează secreţia de endorfine şi de imunoglobulină salivară A (S-IgA – agent preventiv şi vindecător).

♦ Într-un alt studiu paralel, C.F. Charnetski, & F.X. Brennan, Jr. ( în Effect of music and auditory stimuli on secretory immunoglobulin A (IgA), apărută în Perceptual Motor Skills, 87:1163-1170 -1998) se arată că din 4 tipuri ambientale: (a) muzică modernă, (b) muzică clasică de fond, (c) muzică uşoară de la radio şi (d) liniştea deplină, S-IgA-ul creşte simţitor doar în cazul (b), al muzicii clasice de fond.

♦ Koger, S. M., Chapin, K. and Brotons, M. (1999). Is music therapy an effective intervention for dementia? A meta-analytic review of literature. J. Music Therapy: 36, 2-15.: “Un studiu efectuat asupra 336 de bolnavi psihici (demenţă) a scos la iveală faptul că muzica are un efect remarcabil în tratarea bolii.

♦ Dr. Raymond Bahr, şeful secţiei de boli coronariene de la St.Agnes Hospital, din Baltimore, scrie: „Jumătate de oră de muzică produce acelaşi efect cât 10 miligrame de Valium (diazepam)”.

—————————————————–

♦ O serie de cercetări publicate în Psychology of Music (1998) şi Neurological Research, (1998) confirmă constatarea că muzica poate îmbunătăţii gândirea spaţial-temporală a copiilor şi că elevii implicaţi prin programa şcolară în studiul muzicii obţineau note mai bune la istorie şi limbi străine şi dovedeau un comportament social mai bun. (Overy, K de la Univ. Sheffield, UK, în “Can music really “improve” the mind?”, apărut în Psychology of Music, 1998, 26:97-99, şi Johnson, J. K., Cotman, C.W., Tasaki, C.S. & Shaw, G.L. în articolul “Enhancement of spatial-temporal reasoning after a Mozart listening condition in Alzheimer’s disease: a case study”, în Neurological Research, 1998. 20:666-672; Roberta Konrad, profesoară la UCLA, în Empathy, Arts and Social Studies, Dissertation Abs.: Human. & Soc. Sci., 60, pg 2352 – 2000),

♦ Un studiu al Fundaţiei Rockefeller a arătat că elevii instruiţi în muzică au cea mai mare rată de admitere la Medicină (66,7%) şi la Biochimie (59,2%). Japonezii care sunt cotaţi în eşalonul de vârf în matematică şi ştiinţe, au Muzica introdusă în Curriculum-ul lor ca o disciplină majoră în clasele 1-9.

Last edited by edwards on Fri Dec 07, 2007 12:58 am, edited 1 time in total.
we rock!
ATTACHMENTS
1006.jpg
1006.jpg (41.01 KiB) Viewed 2466 times
1014.jpg
1014.jpg (47.45 KiB) Viewed 2464 times
1015.jpg
1015.jpg (54.42 KiB) Viewed 2462 times
1016.jpg
1016.jpg (52.87 KiB) Viewed 2461 times
1018.jpg
1018.jpg (43.6 KiB) Viewed 2457 times
we rock!
MUZICA – UN LIMBAJ nu Cultural, ci Natural

♦ Mai mulţi cercetători (John Kratus din Cleveland Ohio, Dr. Robazza din Padova, Dr. Carla Giomo din Mesa, Arizona, şi alţii) a demonstrat independent unul de celălalt că, în mod natural, copii sunt dotaţi să înţeleagă limbajul muzicii şi să decodifice mesajul ei. Diferite loturi de copii între 5 şi 9 ani au fost solicitaţi să clasifice diferite piese muzicale pe categoriile: „fericit”, „trist”, „animat”, „calm”, „mânios”, „fricos”… Fără vreo instruire muzicală prealabilă, toţi au identificat corect caracterul specific al pieselor. În unele cazuri, pentru a evita cuvinte complicate, copiilor li s-au dat chipuri desenate care exprimau categoriile solicitate, prin care ei să caracterizeze piesa ascultată. Copiii de 5 ani au corelat la fel de bine ca cei de 9 ani imaginile corespunzătoare pentru fiecare piesă.

Robazza, C. Macaluso, C., D’Urso, V. Emotional reactions to music by gender, age, and expertise. Percept. & Motor. Skills,, 79, 939-944 – 1994; Terwogt, M.M. & Van Grinsven, F. Recognition of emotions in music by children and adults. în Percept & Motor Skills, 67, 697-698. – 1988; Giomo, C.J. “An experimental study of children’s sensitivity to mood in music” în Psychology of Music, 21, 141-162. – 1993. Bouhuys , A.L., Bloem, G.M., Groothuis, T.G.G. Induction of depressed and elated mood by music influences the perception of facial expressions in healthy subjects, în J. Affective Dis., 33, 215-226 – în 1995.

♦ Pr.Grank Garlock, în The Big Beat, scria: „Muzica îşi are propriul mesaj şi poate schimba complet mesajul cuvintelor”.

♦ Stefan Koelsch din Leipzig, Germania, a confruntat un lot de adulţi lipsiţi de educaţie muzicală. Li s-a dat o serie de acorduri în succesiune. Subiecţii n-aveau idee de armonie nici de înlănţuiri armonice. Toţi, fără excepţie, au semnalizat corect care dintre acorduri nu se potrivea cu tonalitatea. După toate aparenţele, toţi suntem construiţi pe structura tonală.” Stefan Koelsch „What the Brain Tells Us About Music: Amazing Facts and Astounding Implications Revealed, MRN, Fall – 2000.

♦ „Omul nu deţine capacitatea înţelegerii muzicale prin instruire în cadrul culturii regionale, ci independent de aceasta. (Laura-Lee Balkwill, şi W.F. Thompson, în „A Cross-Cultural Investigationi of the Perception of Emotion in Music”, apărut în Music Perception, nr.17, pag. 43-64 – 1999).

♦ Dr. Howard Hanson, în The American Journal of Psychiatry, scrie: “Muzica se compune din multe ingrediente şi, în funcţie de proporţiile acestor componente, ea poate fi liniştitoare sau revigoratoare, înnobilatoare sau vulgarizantă, filosofică sau orgiastică. Muzica are putere pentru rău, la fel cu are putere spre bine.” (Dr. Howard Hanson, of Eastman School of Music, University of Rochester, in The American Journal of Psychiatry, vol. 99, p.317)

♦ Revista Science, din 13 decembrie 2002, publică cercetările lui Petr Janata care confirmă faptul că creierul este prin natura sa configurat să aprecieze muzica şi s-o memoreze.

♦ Cercetătorii B.G. Zifkin şi R.J. Zatorre în „Musicogenic epilepsy”, apărut în volumul Reflex Epilepsies and Reflex Seizures: Advances in Neurology, V.75, pp. 273-281 -1998, au demonstrat capacitatea muzicii de a induce crize de epilepsie, precum şi capacitatea de a reduce aceste crize. Joseph Lanza, în „Elevator Music”, (pag. 194) citează 76 cazuri diferite cărora li s-a indus eiplepsie muzicogenă, prin reacţia chimică pe care o declanşează muzica în creier şi care determină gânduri de suicid sau crimă.

♦ Ca o concluzie, Dr. Max Schoen, în The Psychology of Music, spune: “Dovezile medicale, psihiatrice şi altele în favoarea ne-neutralităţii muzicii sunt atât de copleşitoare încât mă uimeşte de-a dreptul că cineva ar putea susţine în mod serios contrariul”. Iar Neil Postman, în Amusing Ourselves to Death, p. 157, întăreşte ideea: “Să susţii că muzica este neutră – e stupiditate clară şi crasă”.

————————-

Rock-ul, definiţie

♦ The World Book Encyclopedia, 1989, Vol. 16, p. 383, artic. “Rock Music”:.„Majoritatea muzicii Rock’n’ roll se caracterizează prin (a) beat puternic pe timpul neaccentuat, (b) un motiv armonic şi melodic repetitiv şi (c) mult volum”. (Jerry M. Grigadean)

♦ Mick Jagger, chitaristul lui Rolling Stones: „Ceea ce noi producem se cheamă Zgomot! Asta-i tot! Puteţi fi amabili şi s-o numiţi Muzică…” (citat de Roy Carr, The Rolling Stones – An Illustrated Record, p. 37)

————————–

Rock-ul, un fenomen. Cum se explică

♦ Scripps Howard News Service, din Washington, scria: „Expunerea la muzica rock cauzează structuri neuronale anormale în regiunea cortexului care este asociată cu memoria şi cu învăţatul.” (Robert L. Stone, 1989, pag. 237)

♦ 240 adolescenţi între 11 şi 18 ani au fost supuşi în timpul unei audiţii muzicale de rock la un test de stabilitate. Rezultatele au fost examinate „orb” de un psiholog care a tras concluzia că testul a fost realizat la un ospiciu de nebuni”. (Lowell Hart, terapeut muzical din California (relatat în Satan’s Music Exposed, p.101)

———————————————

ATTACHMENTS
1025.jpg
1031.jpg
1032.jpg
BIOMUZICA – Cum acţionează muzica

Sub influenţa modelului evoluţionist, creierul a fost conceput în trei părţi:

1.Paleo-cortex-ul (numit şi creierul reptilian);

2.Creierul mijlociu (sau creierul mamifer, numit şi Sistemul limbic); şi

3.Neo-cortextul – cu cele 2 emisfere şi corpus callosum.

♦ Petr Janata şi Scott T. Grafton, (în Revista “Nature”, din iulie 2003, Volume 6 Number 7 pp 682 – 687, Focus on Music: Swinging in the brain), explică: „Întrucât muzica este suma unor elemente muzicale diferite: înălţime, intensitate, durată, ritm şi memorie pentru parcursul muzical, ea acţionează asupra mai multor părţi diferite ale creierului:
Creierului reptilian – sediul ritmurilor biologice şi a funcţiilor automate, este receptorul ritmului.

Creierul mijlociu, numit şi sistemul limbic, este partea emoţională a creierului. El declanşează simţămintele şi e responsabil de traducerea limbajului muzicii în dispoziţii sufleteşti. Sistemul limbic este receptiv la armonie şi consonanţă. Melodia şi armonia – acţionează şi asupra
Neocortexul cu cele 2 emisfere procesează muzica în mod distribuit.

Centrul muzical nu este localizat doar în emisfera dreaptă. Această emisferă dreaptă este specializată în percepţia elementelor spaţiale ale muzicii (simţul armoniei şi a înălţimii). Emisfera stângă, în schimb, percepe desfăşurarea melodică în timp care cere memorie muzicală. Pentru o percepţie muzicală completă contribuie şi Corpus callosum.

♦ Dr. Norman M. Weinberger de la Univ. California, (http://www.musica.uci.edu) explică: „Muzica produce o sincronizare, coordonare şi rezonanţă mai bună între cele două emisfere cerebrale, prin stimularea corpus-ului callosum – puntea de conecţie nervoasă şi electrică. La pacienţi cu depresie, activitatea electrică se transfera de la o emisferă la cealaltă sub efectul muzicii.

♦ Aşadar, muzica coordonează activitatea emisferei drepte, „spaţiale” (care percepe note, melodii, structuri, imaginaţie şi formarea de imagini) şi cea a emisferei stângi, „temporale” (care percepe procesul logic, secvenţial – în timp). Efectul „Mozart” se referă la abilitatea de a coordona percepţia de timp şi spaţiu.

♦ Robert Lee Hotz, în Times, din 13 decembrie, 2002: „Cercetătorii de la Dartmouth au identificat, prin rezonanţă magnetică, zona activată de flux sanguin sporit care procesează melodiile. Ea se află lângă centrul lobului frontal, pe Cortexul prefrontal rostro-median. Este regiunea care conectează memoria pe termen scurt cu cea pe termen lung şi cu emoţiile.”

Nervul acustic ajunge în creierul mijlociu (sistemul limbic) şi este localizat foarte aproape de hipotalamus, centrul care reglementează foamea, metabolismul, nivelul de conştiinţă de sine, ca şi centrul care controlează secreţiile hormonale.

♦ Psihologul Mary Griffiths, în „Introduction in Human Psychology”, 1974, pag. 474 -5: „Hipotalamusul controlează secreţia glandei tiroide, a adrenalinei corticale şi a glandelor sexuale. Astfel influenţează ritmul metabolismului ca şi producţia hormonilor sexuali. Hipotalamusul are un efect marcant privind producerea de reacţii autonome produse de frică, mânie şi alte emoţii”.

Undele electrice ale creierului (EEG) se împart în cele de frecvenţă joasă şi înaltă. Cele de frecvenţă înaltă sunt:

Undele Beta – sunt asociate cu activitate alertă şi intelectuală a creierului, îndreptată către lumea din afară. Stresul se regăseşte în undele Beta.

Undele Alfa – sunt asociate cu relaxarea, meditaţia, imaginaţia. Ele sunt stimulate atunci când închidem ochii şi astupăm urechile.

Undele Theta – însoţesc meditaţia profundă cât şi stările de somn.

Undele Delta corespund somnului adânc, fără vise. Ele definesc şi stările clinice de pierderea conştiinţei de sine.

♦ Muzica clasică echilibrată produce schimbarea activităţii creierului de la undele Beta la Alfa. Aceasta se produce prin creşterea secreţiei de melatonină care contribuie la calmul minţii şi relaxarea psihică. (Adolescence, 1998, pag. 109-116).

♦ In Human Physiology (1996, volume 22, pages 76-81), T. N. Malyarenko şi asociaţii au supus timp de 6 luni un lot de copii de grădiniţă de 4 ani la 1 oră de audiţie muzicală pasivă zilnic. EEG a consemnat o creştere a ritmului din banda de frecvenţă „alfa” precum şi similarităţi între diferitele regiuni ale cortexului cerebral, cele mai pronunţate în lobul frontal. S-a constatat o mai bună cooperare între regiunile creierului, precum şi o creştere tipică a relaxării. Un lucru demn de remarcat a fost că schimbările undelor EEG surveneau în cazul situaţiilor de audiţie pasivă.”

În schimb, muzica puternic ritmată şi beat-ul rock-ului produce undele de frecvenţa cea mai scăzută, undele Delta.

♦ Anne Rosenfeld, „Music, the Beautiful Disturber”, în Psychology Today, din decembrie 1985: „Rockul trezeşte o serie de simţăminte agitate, excitate, sexuale, prin ritmul pronunţat şi insistent, mijloc folosit pentru ridicarea în mod artificial a tensiunii sexuale. Beatul tobei produce aceste efecte puternice prin modificarea ritmului electric al creierului” (p. 54)

♦ Daniel şi Bernadette Skubik, în Neurophysiology of Rock” (1991):
„Concluzia acestor studii este multiplă: „Ritmul bateriei generează o „bătaie” de bază care produce o reacţie din partea sistemului muscular, a undelor creierului, şi a nivelului hormonal. Anume: (1) beat-ul determină sincronizarea tonusului muscular cu ritmul bateriei; (2) activitatea frecvenţei EEG se aliniază şi ea la ritmul generat; şi (3) o serie de hormoni, în special opioizii şi hormonii sexuali sunt secretaţi ca rezultat al sincronizării electrofiziologice cu ritmul bateriei…” (pag. 187)

Când beat-ul generază un prag înalt de excitare senzorială – anume când frecvenţa ritmului şi volumul muzicii atinge maxima excitaţie – creierul este adus într-o stare de stress. Pentru a se elibera de această tensiune şi pentru a ajunge la homeostazie, creierul degajă opioizi. Aceştia, din p.d.v. chimic, sunt similari drogurilor ca morfina.

Muzica rock determină stimularea sexuală pe aceeaşi cale. La stimulări senzoriale ridicate, corpul răspunde cu eliberare de gonadotrofine şi cu opioizi. Rezultatul este o strânsă conexiune între starea de excitaţie şi stimularea sexuală, care se corelează invariabil cu stimularea agresiunii.

Pe măsură ce rockul a devenit tot mai ofensiv, a ajuns să cauzeze o asociere tot mai strânsă între agresiune făţişă şi sexualitate tot mai explicită”. (187-188).

♦ The Columbus Dispatch Magazine, July 26, 1970, pp 24-27, relatează o experienţă în care s-a măsurat undele EEG produse de creier la diverşi stimuli muzicali. Tipurile de muzică erau Rock, blues, muzică clasică şi folclorică. S-a constatat că Rockul şi Jazzul produceau unde EEG identice cu cele produse de creier în timpul excitaţiei sexuale.

♦ Michael Jackson, în timpul unui explica motivul pentru gestica sa sexuală din timpul concertelor sale: „Se întâmplă subliminal. Muzica mă determină să fac aceste gesturi. Nu mă gândesc la ele. Pur şi simplu se întâmplă. Sunt sclavul ritmului”(The Evening Star, 11 februarie 1993, p. 10).

„Într-o atmosferă în care nu există nici o rezistenţă intelectuală, rock-ul reprezintă doar apelul barbar la pofta sexuală – nu iubire, nici eros, ci patimă sexuală nedezvoltată şi necontrolată.” (Bloom, Alan, The Closing of the American Mind, Simon & Schuster, 1987 p.73)

♦ Roger Liebi, „Rock Music… in a Dying Era”, 1989, pag. 4: „În situaţia de stress continuu datorat unei muzici monotone şi tari, se produce în corp o cantitate excesivă de adrenalină de care enzimele organismului nu sunt în stare să dispună. Rezultatul este că o parte din această adrenalină se schimbă într-o altă substanţă chimică, numită adrenochromă (cu formula C9 H9 O3N). Adrenochroma este de fapt un drog psihedelic similar cu LSD-ul, Mescalina, STP, şi psylocybinul. Adrenochroma este cumva mai slab decât celelalte, dar testele au dovedit că el determină un sevraj similar celorlalte droguri… Nu te mai miri de ce publicul participant la concerte rock sau discoteci intră în transă şi pierde controlul de sine”.

♦ Times on Sunday, din iunie 1987, comunica ştirea: „Ascultătorii de Heavy Metal sunt afectaţi în mecanismele psiho-fiziologice de adicţie. Dacă sunt lipsiţi de rock pentru o săptămână, starea lor generală de sănătate scade, devin mai iritabili, sunt apucaţi de tremur iar pulsul devine neregulat. Unii din ei au cerut încetarea experimentelor după a treia zi. Rock-ul n-are doar o influenţă psihologică, ci şi una biochimică, comparabilă cu efectele substanţelor de tipul morfinei care induc plăcere.” (G.Aminev)

♦ Ira Altshuler, „A Psychiatrist’s Experience with Music as a Therapeutic Agent”, 1948, pag. 270-1: ”Muzica, care nu depinde de acordul minţii ca să invadeze organismul, poate să stârnească, pe calea talamusului – staţia de releu al emoţiilor, senzaţiilor şi simţămintelor. Odată ce un stimula reuşit să atingă talamusul, creierul este automat invadat”

♦ Geoffrey Marks, directorul unei fabrici de amplificatoare din Los Angeles, confirmă în „Vecko Revyn” nr. 41, 1979: „Testele dovedesc trezirea instinctelor sexuale sub influenţa unei muzici care depăşeşte în volum 100-120 decibeli. De asemenea, este important ca basul să-şi aducă contribuţia. Basul este de fapt ceea ce guvernează şi ne orientează simţurile. El penetrează corpul şi afectează nervii. Frecvenţa joasă a basului are o puternică influenţă asupra corpului şi a
emoţiilor”.

Avertisment: Peste 90 decibeli – pot apărea deteriorări permanente ale auzului. Concertele Rock – folosesc între 110 – 140 decibeli. Un singur minut de audiţie la acest volum poate cauza deteriorări permanente.

♦ Jean Paul Regimbal, cercetător canadian, în „Le Rock’n Roll viol de conscience par les messages subliminaux” – Sherbrooke, Quebec 1983, pag. 17-18: „Când schimbările dintre lumină şi întuneric au loc între 6-8 ori pe secundă, simţul profunzimii (a spaţiului) este serios alterat. Dacă acestea se produc de 26 ori pe secundă, undele alfa ale creierului se schimbă şi puterea de concentrare este infalidată. Dacă frecvenţa schimbării luminii cu întunericul depăşeşte acest prag şi dăinuie pentru un timp mai îndelungat (peste 5’) controul de sine poate înceta complet. Iată motivul pentru care a spune nu este deloc exagerat a spune că combinaţia rock-ului cu efectele de lumini conduce la violarea conştiinţei.”

♦ Maxfield, Melinda, Ph.d. The journey of the drum. Vol. 16, ReVision, 04-01-1994, pp 157: “Bătăile tobei în ritualurile şi ceremoniile culturilor primitive au efecte neuro-fiziologice şi sunt asociate cu schimbări temporare ale activităţii electrice a creierului, care poate favoriza intrarea într-o stare de conştiinţă alterată”.
————-

ATTACHMENTS
1035.jpg
1036.jpg
1037.jpg
1041.jpg
1041.jpg (46.34 KiB) Viewed 2248 times
1042.jpg
1042.jpg (42.18 KiB) Viewed 2244 times
1043.jpg
1043.jpg (44.33 KiB) Viewed 2243 times
1049.jpg
1049.jpg (45.07 KiB) Viewed 2242 times
we rock!
User avatar
edwards
just a user
Posts: 1703
Images: 85
Joined: Sun Sep 07, 2003 1:45 pm
Location: flotant, ca nevasta 🙂

[ #40996 ] Postby edwards on Wed Mar 21, 2007 9:00 pm

Mama Rock-ului

♦ „Scopul incantaţiei ritmice africane este întâlnirea cu spiritele. Căzuţi în transa beat-ului, bărbaţi şi femei sunt luaţi în mod literal în stăpânire de un spirit. În Abomei, Africa de vest, aceste zeităţi care vorbesc prin fiinţe omeneşti se cheamă Vodun. Cuvântul înseamnă „mister”. De la acest cuvânt vine „Voodoo”. Aici se află rădăcina muzicii rock.” (Michael Ventura, în Whole Earth Review, 1987, pag. 28-33).

♦ „Şamanul era rocker-ul originar, cu plete, îmbrăcat în piele, dansând posedat de ritmul tobei. Pentru cultura nigeriană, comunicaţia cu spiritele era sinonimă cu tobele, când trupul lor devenea un medium pentru zei, pentru care tobele erau un catalizator. Transa ritmică se transformă într-o stare isterică pe care occidentalii o definesc simplu: „posedare”. (Danny Sugerman – autoritate în Muzica Rock – în Appetite for Destruction, p. 208, 181)

♦ „Tobele Bata – folosite în voodoo – sunt instrumente magice, şi bătaia lor „înainte şi înapoi” au constituit tiparul pentru ritmurile Rock-ului… Ideea că anumite ritmuri slujesc drept medium pentru energii spirituale, prin care conştiinţa umană intră în contact cu spiritele, este un concept de bază tradiţional pentru religiile Africane… Într-un sens, Rock-ul este un fel de voodoo…”Robert Palmer – expert şi promoter Rock, redactor la Rolling Stone şi alte reviste de Rock – în “Rock & Roll An Unruly History”, Harmony Books, New York, 1995, p. 46. 53. Afirmaţia întărită şi de Miranda Bruce-Mitford, The Illustrated Book of Signs & Symbols, DK Publishing, 1996 p. 80; şi Lowell Hart, Satan’s Music Exposed, Salem Kirban Inc., 1980 p. 71.

♦ „Little Richard: „Eu cred despre Rock’n Roll este că e muzică demonică. Mulţimea de Beat-uri din muzica de azi este luată din voodoo”. (Little Richard, citat de Charles White, The Life and Times of Little Richard, p. 197)

♦ „Ca acompaniament ritmic pentru ritualuri satanice şi orgii, beat-ul voodoo este chintesenţa răului muzical. Ritmurile sale multiple, sunt conduse să producă un fel de conflict reciproc. Când asculţi această muzică, este sigur că devii deodată împresurat de puterea ei brutală şi lividă…” (Allan Bloom, în The Closing of the American Mind, pag. 81).

♦ Elizabeth Hanly, “A Shaman’s Story, A Vodoun priest leads the author on a journey of understanding,” New Age Journal, March/April 1997 pp. 56-57, scrie: „Imi amintesc de o conversaţie cu un reporter al lui The New York Times din Cuba. ‚Fereşte-te de aceste tobe’ – mi-a spus, referindu-se la tobele care invită duhurile în ceremoniile Santeria. Dacă cumva as ceda acestor răpăituri, viaţa mea ar lua o turnură în care n-aş vrea să ajung. Ştiu despre ce vorbesc.’ Îl înţelegeam perfect, pentru că eu însămi am stat în preajma beat-ului până când un soi de energie m-a luat în stăpânire… Am reuşit totuşi să scap de ele…”

Sincopa:

♦ „Sincopa – ca prim ingredient al jazz-ului – s-a dezvoltat din beat-urile voodoo. Sincopa a devenit cel mai bun substitut pentru poliritmiile complicate, care constituiau parte integrantă a muzicii tradiţionale africane”. H. Lloyd Leno, “Music and the Great Controversy”, în Our Firm Foundation, May 1987

♦ Dr. John Diamond – fost preşedinte al Academiei Inernaţionale de Medicină Preventivă – în „Your Body doesn’t Lie” (şi separat, Steven Halpern, în Tuning the Human Instrument, 1978, pag. 45) afirmă: „Sincopa (bătaia pe timpul neaccentuat), fiind opus ritmului fiziologic, declanşează o reacţie automată de secreţie a adrenalinei… Aceasta duce la anxietate, comportamentul agresiv şi la stârnirea instinctului sexual.” (101. 160)

♦ „Ori de câte ori beat-ul este sincopat, apare fenomenul „switching” (schimbare de direcţie şi efect), în care simetria dintre cele două emisfere cerebrale este deteriorată. Aceasta produce dificultăţi perceptuale şi o serie de alte efecte ale stresului.” (Dr. John Diamond, ibid. 164)

♦ Ivan P. Pavlov a descoperit, din experimente făcute pe câini, că ritmul este un factor care determină comportamentul: un ritm rapid agită câinele; un ritm lent are efect liniştitor. Sub ritm sincopat, câinele părea manipulat şi confuz, şi manifesta sălbăticie.

♦ „Cel mai dăunător este ritmul Anapest, cu accentul pe timpul slab (ta-ta-TA). Acest ritm este în opoziţie cu bătaia inimii şi destabilizează ritmul normal al organismului, aruncându-l în stress.” (Dr. John Diamond, în „Medico Finds Root of Many Evils in a Pest Rock Beat”, în Variety 288, sept. 1977, pag. 77).

♦ Dr. David Nobel, medic, expert în terapia muzicală, scrie: „Ritmul anapest induce stres şi mânie, reduce eficienţa, creşte hiperactivitetea şi slăbeşte puterea musculară”.

♦ Testele de la Karajan Music Institute din Salzburg constată că: „Ritmul sincopat cauzează extrasistole.” (E. Ruud, în „Musikken – vartnye rusmiddel?”, 1983, pag. 17)

♦ Maxfield, Melinda, Ph.d. The journey of the drum. Vol. 16, în ReVision, 04-01-1994, pp 157.
“În ritualurile indigene, tobele şi bătăile ritmice au efecte neurofiziologice şi sunt associate cu schimbări în activitatea electrică a creierului care favorizează intrarea într-o stare de conştiinţă alterată. Au fost catalogate 12 efecte psiho-fiziologice negative ale beat-ului, printre care: pierderea simţului timpului; inducerea unei agitaţii fizice (hiperactivitate), slăbirea capacităţii musculare (până la 25%), invalidarea capacităţii decizionale, slăbirea concentrării, inducerea anxietăţii, declanşarea mâniei, creşterea tensiunii arteriale, exacerbarea instinctului sexual…”

ATTACHMENTS
1056.jpg
1056.jpg (45.65 KiB) Viewed 2189 times
1060.jpg
1060.jpg (57.65 KiB) Viewed 2186 times
1061.jpg
1061.jpg (65.58 KiB) Viewed 2180 times
1062.jpg
1062.jpg (49.96 KiB) Viewed 2179 times
1063.jpg
1063.jpg (41.59 KiB) Viewed 2177 times
1064.jpg
1064.jpg (61.21 KiB) Viewed 2177 times
we rock!
User avatar
edwards
just a user
Posts: 1703
Images: 85
Joined: Sun Sep 07, 2003 1:45 pm
Location: flotant, ca nevasta 🙂

[ #41181 ] Postby edwards on Thu Mar 22, 2007 9:35 pm

Ritmul şi Hormonii…

♦ „Frecvenţa joasă a vibraţiilor chitarei bas, asociată cu beat-ul continuu al bateriei, afectează lichidul cefalo-rahidian care, la rândul lui, afectează glanda pituitară – cea care comandă secretarea hormonilor în corp.” (în „CCM”, nr. din August – septembrie 1981, pag. 26).

♦ Norvegianul Even Ruud, în „Musikk som kommunikasjon…”, 1990, a stabilit că „Muzica rock manipulează ciclul menstrual al femeii. Studiile au arătat creşterea hormonului lutheinizant în timpul audiţiei muzicale.”

♦ „Sub influenţa Rock-ului, secreţia de hormoni este mai pronunţată, ceea ce cauzează un dezechilibru în organism. Aceasta determină scăderea glicemiei şi a calcemiei şi infirmizează judecata” (în „CCM”, nr. din August – septembrie 1981, pag. 26).

♦ Cercetătorul David A. Noebel explică fenomenul: „Ritmul rockului creează o anormal de abundentă secreţie de hormoni sexuali şi de adrenalină, care produc schimbări în nivelul glicemiei şi a calcemiei din organism. Atunci când glucoza este direcţionată spre alte părţi ale corpului pentru stabilizarea echilibrului hormonal perturbat, funcţiile creierului scad. În aceste condiţii, judecata morală scade sau chiar este complet distrusă.” Ann Ekeberg, in „For Sweridge”, 1991, pag. 53

♦ „Bătăile constante şi sunetul monoton, prelung, ritmic, induc stări de transă. Este dovedit că adolescenţii intră adesea într-o transă hipnotică sub influenţa rockului. Atunci când controlul minţii este pierdut, influenţe demonice iau mintea în stăpânire…” (Bob Larson, 111).

♦ Andrews Neher, în EEG and Clinical Neurophysiology, 1961, p. 449-451: „Beat-ul ritmic are efecte neuro-fiziologice, rezultând în frică, uluială, tetanie, rigiditatea pieptului, neastâmpăr, convulsii, tremur, halucinaţii visuale şi auditive”.

♦ U. Baumer, în „Wir wollen nur deine Seele…”1986, vol. 2, pag. 102: „Omul intră într-o stare extatică cu convulsii cvasi-epiletice, în care ţipă, muşcă, urlă în râsete, urinează şi îşi sfâşie hainele într-un simţământ intens de extaz”.

♦ Cântăreaţa de rock Janis Joplin, (decedată prin suicid), mărturisea: „N-am bănuit câtă putere are ritmul. Am fost uimită să-l simt ca pe cel mai puternic drog din lume. Era atât de senzual, vibrant, tare, nebun! Nu puteam sta liniştită. Niciodată nu dansez când cânt. Dar atunci m-am mişcat şi am sărit. Nu mă puteam auzi, aşa că am cântat mai tare… şi mai tare. La sfârşit, eram ieşită din minţi”. (Joes Dreyfuss, în Wichita Eagle, oct. 1970)

♦ Mick Jagger: „„Rockul este cheia care ne deschide accesul la mintea omului… Noi umblăm după minţile ascultătorilor noştri, ca de altfel toate grupurile Rock” (citat în Hit Parader, 1968, pag. 12)

Willian Shafer, în Rock Music, 1972, pag. 76: „Rock-ul este un instrument de alterare a conştiinţei.”

♦ “Muzica este folosită pretutindeni pentru a condiţiona mintea omului. Ea poate fi la fel de puternică ca şi un drog dar mult mai primejdioasă, pentru că nimeni nu ia manipularea muzicală în serios” (Family Weekly, 30 ianuarie 1983, p. 15)

„În medie, un adolescent ascultă, în perioada claselor a 7-a şi a 12-a 10.400 ore de rock, ceea ce a ajuns să depăşească timpul petrecut la TV. ”[/U] („The Chicago Sun Times”, 15 septembrie 1989)

———————————————

Rock-ul – origini:

♦ Martha Bayles, Hole in Our Soul: The Loss of Beauty and Meaning in American Popular Music, p. 138 „Când primii sclavi aduşi din Africa de vest au fost convertiţi la creştinism, ei ştiau puterea şi influenţa spre rău a tobelor voodoo. Aceşti negri convertiţi au interzis cu stricteţe folosirea lor. Ei numeau aceste instrumente „tobele diavolului”.

♦ Palmer, Rock & Roll An Unruly History, p. 21 : „Ştiţi cum a devenit New Orleans capitala Jazz-ului? Tobele magice africane, care erau interzise pe tot cuprinsul Statelor Unite, au fost permise doar în New Orleans.”

♦ ”Sincopa, cheia Jazzului, cauzează legănarea (swing-ul). Numele de Jazz vine de la un cuvânt scos din circulaţie, care însemna „act sexual”. Iniţial, Jazzul era produs ca muzică pentru bordeluri. În cele din urmă, Jazz-ul a dat naştere Rock-ului de azi.Winds of Change, p. 212, quoted in Wilson Ewin, The Pied Piper of the Pentecostal Movement, 1986, pp. 49-51:

♦ „Genealogia completă a rock-ului este: Voodoo – Jazz – Blues – Rock’n’roll.” (David Tame, The Secret Power of Music, pp. 187-204)

♦ „În 1952, un disk-jockey pe nume Alan Freed, primul alb implicat în muzica de „Ritm şi blues” (forma anterioară Rock-ului), făcea prezentarea ei la Radio Cleveland. Neştiind ce nume să-i dea, a luat un termen de ghetto al populaţiei de culoare: „Rock and Roll”, sinonim pentru sex premarital în automobil, act ce survenea după sesiunile de Blues-uri. (David Tame, The Secret Power of Music, pp. 187-204)

♦ Richard Oldham, managerul lui Rolling Stones: „Muzica rock este sex pe care trebuie să-l zvârli în faţă adolsescenţilor”. (în USA Today, 13 ianuarie 1984)

———————-

we rock!
User avatar
edwards
just a user
Posts: 1703
Images: 85
Joined: Sun Sep 07, 2003 1:45 pm
Location: flotant, ca nevasta 🙂

[ #41367 ] Postby edwards on Fri Mar 23, 2007 10:09 pm

Cultul Antichrist

ALTAMONT

[I]Ideea concertului de la Altamont provenea de la Agentul Ken Kesey, membru al Knessethului Izraelian. Concertul avea să dea prilej bandei Rolling Stones să se producă pe pistele de curse de lângă San Francisco. Avea să fie primul „Heavy-metal” concert din timpul nostru.

Aproape jumătate de milion s-au strâns adunaţi la Altamont. Condiţiile au fost chiar mai puţin pregătite şi asigurate decât cele de la Woodstock. Hrana şi apa erau aproape de negăsit. În schimb, se găseau droguri din belşug. Ca şi la Woodstock, concertul avea să devină mijlocul unui experiment al utilizării în masă a drogurilor, în mod special LSD. Tony Sanchez, în Up and Down with the Rolling Stones, pag. 195 – 202, descrie:

Deja în zori, erau adunaţi ¼ milion de tineri, în aşteptare. Peste tot era LSD, iarbă mexicană, vin ieftin, amfetamine… toţi erau agitaţi. Pe la prânz, toţi se împleticeau. Unul aproape că a murit, încercând să zboare de pe un pod… Un altul ţipa de zor în apele unui canal. În altă parte, doctori erau ocupaţi cu moşirea unor gravide isterice care năşteau prematur. [/I]

Pogorârea spre iad continua. Rolling Stones angajase, pentru 500 dolari de bere gratuită, banda de motociclişti „Îngerii iadului” ca să acţioneze ca şi gardă pentru securitatea concertului. Aceştia erau cunoscuţi ca o adunătură de pungaşi, violatori şi ucigaşi, mafioţii drogurilor pe întreaga coastă de vest.

Când festivalul a început, cei aproape jumătate de milion de drogaţi au mai aşteptat încă 1,5 ore până să apară Rolling Stones. Abia când s-a lăsat noaptea, când au putut realiza efectele speciale de lumini, trupa a apărut pe scenă. Mick Jagger, conducătorul bandei, era îmbrăcat cu o glugă lucioasă care devenea roşie sub bătaia luminii. Mick Jagger juca rolul lui Lucifer.

De îndată ce trupa a început să cânte, câţiva adolescenţi şi-au smuls hainele şi au început să se caţere pe estradă, ca şi când acesta era un altar înalt, ca să se ofere victime pentru bocancii şi bâtele „Îngerilor”. Cu cât erau mai bătuţi şi sângerând, cu atât mai mulţi apăreau, ca şi când o putere supranaturală îi împingea să se ofere ca sacrificii umane acestor agenţi ai diavolului.

Stând chiar în faţa scenei, cu prietena lui, un negru pe nume Meredith Hunter avea curând să fie desemnat pentru sacrificiu uman. Stones-ii au început „Sympathy for the Devil”. Cântecul începea cu Mick Jagger care se introducea drept Lucifer. De îndată, întreaga adunare s-a ridicat, să cânte şi să danseze frenetic. Un Înger uriaş s-a îndreptat spre Hunter şi l-a apucat de păr, într-o încercare de a porni bătaia. S-a produs o încăierare. Alţi 5 Îngeri au năvălit în ajutorul camaradului lor, în timp ce Hunter a încercat să fugă în mulţimea înnebunită. Dar un Înger l-a apucat şi i-a împlântat un cuţit în spinarea negrului. Disperat, Hunter lupta pentru viaţă şi moarte. Curând Îngerii s-au aruncat asupra lui ca nişte lupi. Unul l-a lovit în cap, iar alţii în piept şi în spate, până când Hunter a cedat. Când câţiva din mulţime au încercat să-i vină în ajutor, Îngerii au făcut un zid împrejurul lui zicând: „Nu-l atingeţi, că va muri oricum. Lăsaţi-l să moară”.

În timpul asasinatului sângeros, Rolling Stones continuau să cânte „Simpatie pentru diavolul” şi priveau cum Meredith Hunter era ucis chiar în faţa lor. Şi mai incredibil, întreaga crimă a fost filmat de o echipă profesionistă special angajată să filmeze „concertul”. La scurtă vreme după aceea, caseta video era vândută şi circula prin toată ţara având drept titlu unul din şlagărele Rolling Stones-ilor: „Gimme Shelter”.

Rezultatul concertului de la Altamont: patru tineri erau morţi şi alţii zeci erau bătuţi şi răniţi, fără să mai punem la socoteală nebunia drogurilor.

În 1985, în ziarul „New Solidarity” (curând după aceea interzis), s-a publicat un interviu cu Hezekiah Ben Aaron, la data aceea al treilea în grad în „Biserica lui Satana”. El descoperea că biserica lui au iniţiat bande de rock „Heavy-metal” ca Black Sabbath, The Blue Oyster Cult, THe Who, Ozzy Osbourne, şi altele. Iar marele preot, Kenneth Anger, este chiar omul care i-a recrutat pe Rolling Stones pentru activităţi oculte.

♦ David Bowie, star homosexual: „Rockul a fost întodeauna muzica diavolului. Cred că rock-ul este primejdios. Simt că noi promovăm ceva chiar mai întunecat decât noi înşine!” (în Rolling Stone magazine Feb. 12, 1976).

♦ Little Richard (Charles White, The Life and Times of Little Richard, pp. 205-206) spunea: „Am fost condus şi comandat de o altă putere. Puterea întunericului. Puterea diavolului, lui Satana”

♦ John Lennon – unul din Beatlesi „Creştinismul se va duce, va dispărea şi se va prăbuşi. Nu-i nevoie să mai discut asupra acestui lucru. Am dreptate şi voi fi dovedit ca atare. La ora aceasta, noi suntem mai populari decât Isus!” (în San Francisco Chronicle, 13 aprilie 1966, p.26 )

♦ Derek Taylor, purtător de cuvânt al Beatles-ilor: „Băieţii ăştia (Beatles) sunt pe de-a-ntregul Anti-chrişti. Vreau să zic că şi eu sunt anti-christ, dasr ei sunt în aşa măsură încât mă şochează, ceea ce nu-i un lucru uşor” (in Saturday Evening Post, Aug. 8, 1964)

♦ (Albumul Beatles-ilor „Sargeant Pepper’s Lonely Hearts Club Band” fusese dedicat satanistului Aleister Crowley, întemeietorul Bisericii Sataniste, care a murit cu 20 de ani înainte de producerea albumului. Piesa de debut începea cu cuvintele: „Era cu 20 de ani înainte…” Pe coperta discului apare fotografia lui Crowley. Învăţătura acestui guru spiritist era: „Fă ce vrei tu – aceasta-i plinătatea legii” şi ea a devenit „mantra” anilor 60 ai revoluţiei sexuale şi anti-creştine.)

♦ Ozzy Osbourne: „As dori să ştiu de ce am făcut lucrurile pe care le-am făcut de-a-lungul anilor. Nu ştiu dacă sunt un medium pentru o sursă din afară. Sper să nu fie pe cine bănuiesc: Satana”. (în Hit Parader, februarie, 1978, p.24).

„Rock-ul este un fenomen religios.” Prof. Robert Pattison, în The Triumph of Vulgarity, :

♦ Sociologul Charles Pressler: „Nu e nevoie de un efort special al imaginaţiei spre a compara simţămintele de abandonare de sine, uimire şi golire pe care le simte un om înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu, cu acelea pe care le trăieşte un fan la un concert de rock: pierderea de sine în prezenţa unei prezenţe care subjugă” (Charles Pressler, în Rock-ul, Religia şi destructurarea Americii, pag. 146).

♦ John Denver: „Odată voi fi atât de complet (desăvârşit), încât nici nu voi mai fi uman. Voi fi Dumnezeu”. (citat de Steve Peters, „Why Knock Music”, 1997, pag. 110)

♦ Pamela Des Barres, o fană: „Ceva s-a pogorât peste mine în prezenţa unui idol rock, ceva rău şi respingător, ceva minunat şi sfânt, ceva între pornografie şi paradis” (citat de Steve Peter şi Mark Littleton, în The Truth about Rock”, 1998, pag. 79

„Rock-ul este o mişcare religioasă care a adus o transformare religioasă în cultura Americană… Toate revoluţiile culturale sunt, în esenţă, mişcări religioase şi, ca atare, vizează cel mai profund nivel al conştiinţei noastre (personale sau colective).” (Sociologul Robert Pielke, în „You say you want a Revolution” 1986, p.133-136)

♦ Graham Nash, în „Hit Parade Yearbook”, 1967: „Muzica (pop, rock) este un medium pentru mase, pentru condiţionarea modului în care se vrea să gândească lumea!”

Sociologul William Schafer: „Rock-ul a acţionat ca un catalist, ca o putere unificatoare şi amplificatoare de idei şi simţăminte. El este un medium, un mijloc de comunicare a emoţiilor. Asociate cu rockul sunt: cultul iraţionalului, a închinării pentru instinctual, şi neîncrederea în raţiune şi logică. Această formă de anti-intelectualism poate fi foarte periculoasă . Ea poate duce la un mod totalitarist de gândire şi acţiune. Conectat cu anti-inteletualismul este un interes mare pentru fenomenul ocult, magie, superstiţie, gândire exotică (orientală), şi tot ce este contra curentului gândirii (tradiţional) Europene. De asemenea, de rock se conectează obsesia despre subconştientul minţii, forţa culturii drogului constituie premiza revelării ascunsului, a omului instinctelor, pe care să-l elibereze de restricţiile şi limitările conştiinţei sale…” (în „Rock Music”, Minneapolis, 1972, pag. 13. 99).

„Rock-ul este o utilizare a muzicii bazată pe formule matematice care condiţionează mintea prin frecvenţe calculate (vibraţii) şi este folosită să modifice structura chimică a organismului, pentru a face mintea susceptibilă la schimbare şi îndoctrinare. Rock-ul este folosit pentru subjugarea minţii, reeducare şi re-structurarea concepţiei despre viaţă.” (Joseph Crow, citat în Leonard Seidl, Face the Music, 1988, pag. 64)

Charles Pressler, în „Rock and Roll-ul, Religia şi Destructurarea a Valorilor Americane”:
”Rock-ul şi mesajul său a adus o nouă concepţie despre lume şi un nou mod de inaterpretare a relaţiilor interpersonale şi, prin definiţie, efectul muzicii rock este revoluţionar” (În „All Musics”, Anglia, 1996, pag. 133).

„Cred cu tărie că rockul şi toate formele ei constituie o problemă critică de care civilizaţia noastră trebuie să scape, dacă doreşte să supravieţuiască mult timp.” (Allan Bloom pag. 204).

”Cred cu fermitate că rock-ul în toate formele lui constituie o problemă critică de care civilizaţia noastră trebuie să scape în vreun fel eficient şi fără întârziere, daca doreşte să mai supravieţuiască!” (Muzicologul (nereligios) David Tame, în The Secret Power of Music, 1984, pag. 204).

——————————-

we rock!
User avatar
edwards
just a user
Posts: 1703
Images: 85
Joined: Sun Sep 07, 2003 1:45 pm
Location: flotant, ca nevasta 🙂

[ #41675 ] Postby edwards on Mon Mar 26, 2007 8:37 pm

Diversiunea „C.C.M.”

♦ „Howard Goss, fost Secretar General al Bisericii Penticostale Unite până în 1951 ne spune: „Am fost primii, din câte ştiu, care am introdus tempo-ul accelerat în muzica Gospel… Fără mişcarea Penticostală, niciodată (Rock-ul) n-ar fi ajuns atât de aproape de inimile oamenilor”. (David Wilkerson, citat de David W. Cloud, în “Charismatic Music Permeating the Churches,” , apărut în O Timothy, Vol. 14, Issue 7, 1997)

♦ Mişcarea harismatică de tineret „The Jesus movement” din anii 1960 a introdus aşa-numita „Jesus Music”, mai târziu cunoscută ca C.C.M.

♦ În noiembrie 1995, Stan Moser, fostul şef al Word Records şi CEO al lui Star Song Records, unul din pionierii “Contemporary Christian Music”, după 26 de ani de serviciu, a părăsit CCM: El a scris un articol despre CCM în Christianity Today, May 20, 1996 p. 27), cu titlul: “Am creat un monstru…”.

♦ Veteranul C.C.M., Steve Camp, declara la 31 octombrie 1997: „Sunt împovărat şi zdrobit de starea actuală a C.C.M., o industrie care n-a făcut decât să-L abandoneze pe Hristos…” (citat de Charlie Peacock, „At the Crossroad – the CCM”, 1999, pag. 15).

♦ Lowell Hart – fost rocker: „Rock, ritm şi blues-uri, jazz, pop, Bossa Nova, etc… sunt producţiile lumii. Aceşti muzicieni C.C.M. iau materialul firesc şi spun: Le vom folosi în beneficiul celor duhovniceşti. Dar asta nu se poate: nu e nici logic, nici scripturistic.” (Satan’s Music Exposed, p. 123)

♦ „Rockerul Rick Shorter, fost director al show-ului „Hair” de pe Broadway, convertit la AZS: „La început credeam că pot să dezinfectez nişte muzică rock mai veche şi cântări de suflet, transformându-le într-un gospel acceptabil. Acum însă realizez că nu poate fi nici un compromis cu lumea – cu muzica ei, cu distracţia sau cu filosofia ei” (Jiggs Gallager, în revista AZS Insight, ediţie specială, citat în The Christian and Rock Music, de S. Bacchiocchi, 1999).

„Admiratorii rockului vor să facă rockul respectabil. Dar lucrul aceste este cu neputinţă. Rock-ul este provocator pentru că este vulgar. Rock-ul este chintesenţa vulgarităţii. Este brutal, tare şi lipsit de gust” (Pattison, Robert, The Triumph of Vulgarity, 1987, pag. 4)

♦ „Conduceam pe drumurile junglei Coastei de fildeş şi aveam câţiva pastori africani în maşină. Cu mine aveam câteva casete de la centru cu Muzică C.C.M. şi le-am pus să asculte casetele. Reacţia a fost promptă şi violentă. Unul din ei m-a întrebat: „Vrei să spui că muzica asta se cântă în bisericile noastre din America?” La da-ul meu, băştinaşul mi-a răspuns: „Oare vă daţi seama că voi chemaţi spiritele rele prin muzica asta?” (Joe Meyers, în What the Bible says about Contemporary Christian Rock Music, 1990, Institute in Basic Life Principles, p. 8.)

„De cinci ani sunt tot mai descurajat, de când mulţi pastori au deschis bisericile lor concertelor „rock”. Adolescenţii au devenit sălbatici, dansând pe culoare, apoi plecând din biserici drept în maşinile lor pentru sex. Părinţi îndureraţi mi-au scris: „Fiul meu ardea pentru Domnul. Dar de când pastorul de tineret a introdus aceste grupe sălbatice, mi-am pierdut fiul.

Cele spirituale nu-l mai interesează. A devenit pătimaş pentru muzica ocultă, şi asta chiar la noi în biserică…” Prin dependenţa pe care o dă, rockul este mai puternic decât drogurile, alcoolul sau tutunul. Aceasta este cea mai mare adicţie în masă din istoria lumii. Muzica rock folosită în cercurile creştine este de aceeaşi esenţă satanică ca şi cea numită Punk sau Heavy-Metal…”. (David W. Cloud, în “Charismatic Music Permeating the Churches,” apărut în O Timothy, Vol. 14, Issue 7, 1997).

♦ Stephen Haskell, prezent la o adunare în corturi în Muncie, Indiana, (septembrie 13-23, 1900) a fost martorul unei manifestări muzicale, despre care i-a scris sorei White: „Este dincolo de puterea mea de a descrie… Se amestecă o orgă, un contrabas, trei viori, două viole, trei tamburine, trei corni, o tobă mare militară şi încă câteva instrumente. S-a produs o frământare concomitent cu cea de pe podium. Când melodia urca sus de tot, nu mai auzeai nici un cuvânt din ce cânta adunarea, ci doar ţipetele celor pe jumătate nebuni. Şi încă nu v-am descris nimic din scenele acelea de fanatism… În viaţa mea n-am văzut atâta confuzie, sau ceva asemănător!”

♦ EGWhite i-a răspuns: „Duhul Sfânt niciodată nu se descoperă în asemenea nebunie de zgomot. Aceasta este o invenţie a lui Satana ca să-şi disimuleze metodele ingenioase prin care să facă fără efect adevărul prezent, adevărul curat, sincer, înălţător, înnobilator şi sfinţitor. E mai bine să n-aveţi niciodată închinarea asociată cu muzica, decât să folosiţi instrumentele muzicale de care mi-au scris cei care au fost la aceste adunări de tabără… Nebunia zgomotoasă şochează simţurile şi perverteşte ceea ce, dacă s-ar folosi corect, ar fi o binecuvântare… Lucrurile care s-au întâmplat în trecut, se vor petrece şi în viitor. Satana, prin felul în care muzica este condusă, va face din ea o capcană”. (2 SM 36-37)

♦ Manualul Comunităţii, 181, paragr. 6: „Orice melodie în stilul muzicii Jazz, Rock sau alte forme înrudite sau orice alt limbaj muzical care exprimă sentimente ieftine şi triviale trebuie să fie înlăturate.

—————–

Epilog funebru

♦ Sfârşitul a 321 rockeri cu nume (din „The World Almanac and Book of Facts” ‚1997, pag. 973):

49 cazuri: Consum de drog (40) şi alcool (9)
44 cazuri: Suicid (36), înec (5), otrăvire (3)
42 cazuri: Atac de Cord
41 cazuri: Accidente rutiere, de motocicletă
32 cazuri: Cancer
21 cazuri: Cauze misterioase, necunoscute
20 cazuri: Asasinare
3 cazuri: Electrocutare
44 cazuri: Boli diverse, accidente vasculare, SIDA
22 cazuri: Accidente aeriene
3 cazuri: Incendiu

we rock!
User avatar
edwards
just a user
Posts: 1703
Images: 85
Joined: Sun Sep 07, 2003 1:45 pm
Location: flotant, ca nevasta 🙂
  

Return to Social & Cultural

  

WHO IS ONLINE

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

elultimoclamor.org = “Instituto Madison” en Youtube

Buscar en la Biblia RV1960